Scurt istoric

Contactul intim cu o natură rodnică şi darnică a prilejuit unui lung şir de generaţii de meşteri ţărani, cunoaşterea în amănunt a marei şi nesecatei surse de materie primă "pădurea". Ţăranul român a ştiut să vadă şi să descopere o lume prietenă, din care de atâtea ori aducea fragmente în casa şi curtea lui, durate din acelaşi material nobil şi preţios "lemnul". Oamenii au avut un simţ deosebit, şlefuit de-a lungul generaţiilor, de a alege lemnul în funcţie de nevoi, adaptând formele "culese din natură" necesităţilor tehnice. Adeseori cu mijloace tehnice rudimentare, aplicate cu o mare măiestrie la fasonarea unui simplu trunchi de copac, meşterii anonimi ai acestui popor, înzestrat cu simţul formelor şi al proporţiilor au reuşit să creeze obiecte emoţionante prin frumuseţea lor simplă, menite unor utilizări.

Documentele exitente atestă această ocupaţie din cele mai vechi timpuri şi în zona Neamţ. Având la dispoziţie materia primă - lemnul de diferite esenţe stejar, brad, tei, plop, oamenii de aici, meşteri "cu mâini de aur" au creat de-a lungul timpului adevărate obiecte de artă, reuşind să îmbine în mod fericit utilul cu plăcutul la construcţia caselor, a lăcaşelor de cult, dar mai ales la confecţionarea unor obiecte destinate vieţii de zi cu zi. S-au construit case şi anexe în gospodărie, biserici, mobilier tradiţional, ustensile de uz casnic şi gospodăresc, justificând astfel faptul că aici a existat ă adevărată "civilizaţie a lemnului".

Crecetările efectuate au scos în evidenţă adecvarea dimensiunilor şi ştiinţa asamblării diverselor piese atât de diferite ca funcţie: mese, paturi, dulapuri, cuiere, poliţe, scaune, bănci, lăviţe, colţare, blidare, lăzi de zestre, fiecare din acestea intr-o mulţime de variante. La aceste insuşiri fundamentale ale mobilierului ţărănesc românesc se adaugă şi perfectarea coerentă dintre decor şi formă. Principala categorie a decorului mobilierului românesc este alcătuită din crestături practicate la suprafaţa lemnului.

Elementele ornamentale de bază prin a căror compunere din ce în ce mai complexă ce constituie decorul sunt linia şi cercul, folosite în combinaţii din cele mai complicate, dau o multitudine de motive decorative. Pe mobilele româneşti, motivele decorative dominante sunt cele legate de imaginile străvechi ale soarelui, ale arborilor şi ale omului. În decorul obiectelor de artă populară românească se simte prezenţa ideii de "fond" şi de "câmp" pe care se desfăşoară ornamentaţia.